The poker girl

Da. Pokerul e un hobby pentru mine. Sau era, că în ultima vreme nu prea am mai avut ocazia să joc. Doar aşa câte un freeroll pe internet, de plictiseală.
La mine ţine de noroc, în general, că uneori îmi ascult cunoscuta intuiţie feminină, iar pentru mine chiar funcţioneză. Adică mă duceam şi pe cărţi mici şi reuşeam să fac o chintă sau un full house. Şi trebuie neapărat să nu fiu obosită. Că atunci n-am răbdare şi plătesc orice mână a proasta.
Dar, da, ştiu, e puţin ciudat să vezi la o masă de poker, între atâţia bărbaţi şi o femeie, o fată. Dar pe cuvânt că nu-mi pasă. Şi am şi stomac pentru înjurăturile lor, nici nu le aud. Şi trec şi peste faptul că uneori, bărbaţii uită că sunt domnişoară, dacă înţelegeţi ce vreau să spun…Dar e pe răspunderea mea, fiindcă atâta timp cât joc în rând cu ei, trebuie să fiu şi eu “bărbat”.
Am învăţat să joc pokerul clasic pe la la 4-5 ani. Mă învăţase un prieten de familie, de aceeaşi vârstă cu tatăl meu, iar de atunci în fiecare zi jucam poker. Jucam în familie. Era un fel de family moment for fun. Deci, nu vă imaginaţi că jucam pe bani sau alte mize.
Apoi, în liceu…În pauze, sala mea de clasă era un fel de cazinoul clădirii. Băncile de pe ultimul rând erau mereu full. Veneau elevi din clase mai mari să joace poker. Se paria pe câţiva lei. Puteai să te asociezi cu un alt coleg, ca apoi să împărţiti câştigul…Şi cine era singura fată din tot liceul care juca poker în rând cu băieţii?
Da, v-aţi prins! Eu. Se ştia încă din timpul orei că locul meu la masă (mă rog, bancă) era asigurat. Jucam de plăcere poker şi de obicei câştigam destui lei, ca să merg apoi la cafea şi să nu mai stric banii mei de buzunar. Şi chestia asta se lăsa cu consecinţe. Fetele, colegele mele “dragi” nu mă suportau… Eu stăteam cu băieţii, eu îi ajutam la teste, eu le dădeam să-şi copieze temele, eu le şopteam când erau ascultaţi la ore, la mine veneau să ceară sfaturi în love şi etc. Se strângeau cârduri de muieri şi şoşoteau una şi alta despre mine, gen “Cum poate să stea aşa între băieţi şi să joace poker?”. Fuck off! Nici nu mă mir că nu mai ţin legătura cu nici o colegă, ci doar cu băieţii mei. Cel mai nasol a fost când s-a ajuns la urechile directorului că sala de clasă a XII a B e cazinou…Eu una n-am păţit nimic, deh, eram fată, m-au scos. Aşadar, eram fată şi jucam poker cu băieţii în liceu. Şi aveam şi Premiul I.
Apoi, m-am emancipat. Pe la sfârşitul clasei a XII-a, primisem un telefon nou care avea la jocuri şi poker Texas Holdem. Într-un drum până la Bucureşti, la cuşetă, m-am specializat într-ale Holdemului. Aveam vreun milion de dolari câştig în jocul ăla de pe telefon… Ce bine mi-ar fi prins banii ăia să fie reali
Cât despre iubiţi, am avut norocul sau ghinionul să dau numai peste împătimiţi ai jocului de poker.
Primul, A., stăteam împreună în primul an de facultate, cu el, cu fratele meu şi iubita lui. El m-a iniţiat în pokerul online, tot Texas Holdem, încât, la un moment dat, toţi din apartament jucam poker online. Să nu mai zic că organizam turnee live, tot în apartament, ne chemam prietenii la noi să jucăm Texas Hold’em. Am pus fiecare bani şi am cumpărat o trusă cu jetoane, ca să fie ca la carte jocul…Trusă care mai târziu o plimbam după mine în portbagajul maşinii….
Al doilea, B., prin el am ajuns şi eu să joc poker live la o masă plină de bărbaţi… Mai câştigam, mai pierdeam. Oricum, o făceam de amuzament şi pe bani puţini. Şi mă mai amuzau feţele unora si altora când mă vedeau singura fată între atâţia bărbaţi.
Apoi, S.. Băiatul ăsta chiar se ştie într-ale pokerului. Cred că ăsta-i cel mai bun lucru şi singurul care îl poate face. Îmi pare rău, dar la concluzia asta am ajuns. M-a învăţat şi pe mine una, alta despre strategii de poker. Şi am auzit recent că a câştigat şi ceva turnee mari organizate de casele de pariuri. Bravo ţie şi felicitări!
Mă bucură faptul că de la o vreme încoace, am observat că tot mai multe fete au învăţat să joace poker.
Mai aveam un prieten oltean care mă lua cu el la diferite turnee organizate pe acasă. Şi jucau şi fete oltence. Oltencele…Cred că oltencele sunt cele mai bune jucătoare de poker. Nici nu treceau 2-3 ture, că eu eram all in şi scoasă din joc. Ştiau măi! Se pricepeau. Aveau talent la bluff, ştiau să te intimideze, te momeau şi apoi erai out!
Inclusiv la petrecerea de Revelion 2010, la ora 23:30, eu jucam poker. Am câştigat atunci cu o chintă la as, aproximativ 150 de lei. Şi eram aşa happy, superstiţioasă, ziceam că 2010 o să fie acum un an bun din punctul ăsta de vedere şi am cam avut dreptate…
Pokerul e doar un hobby pentru mine, dar dacă m-as implica mai mult, sunt sigură că aş reuşi. Dar ştiu despre alţii care chiar fac mulţi bani din asta. Mii de euro, prin pokerul online.
Acum vreo 2 ani, la un party la mine în oraş, a venit un cetăţean aşa pe 7 cărări ( era bine turmentat) şi mi-a zis : “Tu cine te crezi? Ai impresia că dacă eşti fata lui X, ai voie să fii aşa arogantă? Băăăă, eu câştig bani de pot să te şi cumpăr!” Mi-am spus : “Ok! That’s it!” şi m-am îndepărtat uşor. Apoi m-am interesat de cetăţean, că cică a scos şi 40000 de euro din pokerul online. Că e super deştept, că joacă poker online de pe mai multe servere, că stă închis în casă zile întregi, că până şi prietena l-a părăsit fiindcă n-a mai avut cap cu el.
Mno, asta mi s-a părut exagerat. Niciodată n-aş putea să cad într-o astfel de extremă. Fiindcă mă plictisesc repede. Aaa, da, era să uit. În seara de Revelion, tocmai pe cetăţeanul ăsta l-am învins…
Cel mai mult am scos din poker aproximativ 150 de euro. Deci, sunt “mică”. Şi nici nu vreau să “cresc”.
Dar e priceless sentimentul acela când eşti la masă şi se întorc cărţile în favoarea ta, când ştii că orice ar avea ceilalţi în mână, tu eşti cel/cea mai bun/ă de la masă, când le vezi zâmbetele tâmpe a “ce te-am momit! fraiere/o” când îi plăteşti, iar apoi vine momentul gloriei când le arăţi ce ai şi te pui să strângi mormanul de jetoane “cu greutate”…