Parfumul, cel mai bun prieten al femeii

parfumuri ieftine„Semnătura” unei lady nu e scrisă doar de machiajul și ținutele pe care le poartă, ci și de mirosul care o învăluie și o reprezintă.

Criteriile în funcție de care alegem un parfum țin de personalitate, chimie, stil și fler. Aroma pe care decidem să o purtăm întregește puzzle-ul imaginii pe care decidem să le-o arătăm celor din jur; astfel, joaca de-a parfumul înseamnă joaca de-a personajele pe care vrem să le întrupăm.

Și, tocmai pentru că mizează pe unul dintre cele mai puternice simțuri, modul în care mirosim acționează ca un bumerang rapid: efectul lui se întorc întotdeauna asupra noastră, cu o salbă de aprecieri sau doar cu reacții negative din partea celorlalți.

Pentru a evita cea de-a doua variantă, cel mai important criteriu de care trebuie să ținem seama e armonizarea parfumului ales cu propria personalitate și cu locul unde ne afișăm purtându-l. Pentru o banală zi la birou, un parfum „greu” – cu note de mosc sau tutun – va fi o povară, la fel cum în ziua când vrei să pozezi în „femme fatale” nu vei alege esențe cu aromă de bomboane, ci parfumuri ieftine sau cu prețuri medii din categoria orientală, florală sau lemnoasă.

Momentul și aroma
Alegerea parfumului – mai mult chiar decât a hainelor – este un act intim pentru că definitoriu e modul în care propriul corp reacționează la vaporii odorizanți. Un parfum nu miroase exact la fel nici măcar atunci când aceeași persoană îl poartă în zile diferite – nivelul de stres, relaxare, nervozitate sau vivacitate influențează aroma naturală a pielii – așadar el va fi cu siguranță diferit de la o persoană la alta.

Astfel, sfaturile pentru găsirea „parfumului ideal” sunt o himeră. Plecând de la premisa aceasta, e important să ne alegem câte un parfum pentru fiecare „mesaj” pe care vrem să îl transmitem: unul poliflor drept declarație de faminitate, unul cu note citrice, fructate pentru momentele tonice, de voie-bună, unul cu extracte de iasomie sau vanilie pentru domnișoarele dulci și unul cu accente masculine, de tabac, mosc sau ambră pentru seducătoarele autentice.

Dacă o greșeală vestimentară poate fi ușor ștearsă din memoria privitorilor cu un zâmbet larg și o atitudine pozitivă, un parfum nepotrivit e posibil să-i pună pe fugă pe interlocutori înainte să mai apucați să vă reperați onoare pierdută.