Operatiunea: impodobitul „Fiarei”

Cine a zis că împodobitul bradului de Crăciun se presupune să fie fun, s-a înşelat amarnic. Dar, ăsta-i doar punctul meu de vedere.
În fiecare an, eu, mezina familiei, sunt responsabilă cu împodobitul,”îmblânzitul fiarei”. Operaţiunea începe cu mutatul ghivecelor de flori ale mamei, un moment decisiv, în care eu îmi promit în gând că în casa mea, care o fi ea, de o să mă ajute Dumnezeu să am una, nu o să se găsească nici un colţişor transformat în “grădină botanică”.
Locul “grădinii botanice” a mamei este înlocuit cu “fiara”, pardon, bradul de Crăciun, care-i musai să aibe, an de an, de când mă ştiu io, cel puţin 2 metri şi jumătate!…
După care, se scot de la naftalină cutiile cu globuri şi beteală, fiindcă anul ăsta n-am fost pe fază să cumpăr altele noi şi în plus, e criză. Doar instalaţiile trebuie cumpărate la fiecare Crăciun, deoarece se ard repede.
Pauză de aproximativ 10 minute pentru a readmira acele globuri vechi de vreo 20 de ani, relicve comuniste, dar care par mai frumoase şi mai rezistente decât celelalte plasticării moderne.
Apoi, începe “lupta”!
Prima dată se pun instalaţiile, 3 la număr…Apoi se dau jos, fiindcă îmi dau seama că-s prea scurte. Le pun din nou, dar în aşa fel încât să acopere lungimea “fiarei”. Tot nu-i bine! Iar o iau de la capăt. Last strike : 2 instalaţii supravieţuiesc, a treia e game over. Ce să-i faci, viaţa şi tâmpeniile chenezeşti…
Mă împing printre crengile “fiarei”, mă zgârii şi mă înţep în acele “ei” şi misiunea e pe jumate îndeplinită : o stea roşie cu paiete tronează mândră în vârf – am reuşit să domin “fiara”!
Mă urc pe scară şi încep să-i “îmbrac” trunchiul cu beteală, când de culoare roşie, când de culoare aurie, iar “fiarei” nu-i convine, mă înţeapă iarăşi cu acele-i ascuţite, revoltată de mama focului.
Apoi urmează cel mai lălăitor pas din operaţiune : fiecare creangă sau crenguţă vine “încăţuşată” cu câte un glob strălucitor. Ultimul pas constă în completarea cu beteală, de sus până jos, plus încă una, jos de tot, care să acopere suportul de fier în care e captivă “fiara”.
Fără nici un drept de apel, “fiara” mă priveşte îngrozită cum pun în priză instalaţiile luminoase, cu mâinile mele zgâriate şi totul se transformă în momentul meu de glorie : “fiara” este îmblânzită, “fiara” s-a transformat într-un frumos brad de Crăciun!
Acum pot să fumez liniştită o ţigară…
“Mna, hai că n-a fost aşa de greu!”…
Anul trecut mi-a părut rău de bradul de Crăciun, mai că aş fi preferat să nu am unul de sărbători, decât să-l văd în fiecare zi, într-un loc pe departe străin lui, considerând că locul său e în pădure, în natură, printre ceilalţi brazi falnici.
Dar m-am liniştit repede, fiindcă cineva din domeniu mi-a explicat că, de exemplu, pentru fiecare 2000 de brazi tăiaţi, se plantează alţi 4000 de puieţi în loc…
Încă o dată, eu vă doresc un CRĂCIUN FERICIT!