La mine în țară – votul românesc

La mine la țară, când eram mic, atunci când o fată din sat se îndragostea și se mărita cu un băiat din alt sat, era rușine! Fata trebuia să ia un băiat din respectivul sat, ca să nu strice datina și să păstreze spiritul satului neîntinat.

La mine în oraș, când eram adolescent, atunci când un stelist se îndrăgostea de o dinamovistă, sau un dinamovist de o stelistă, era rușine! Fata trebuia să țină cu aceeași echipă, altfel îl făcea pe viitorul bărbat de râs. Era clar că nu-l poate iubi și va ieși rău.
Tot la mine în oraș, după ce am terminat facultatea, atunci când o femeie se îndrăgostea de un turc, arab, italian .etc, era rușine! Era clar că respectiva era o curvă, careia nu-i mai ajungeau românii, așă că trecuse la restul țărilor de pe glob.

La mine în țară, în 2014, la fix 100 de ani după ce un străin, cel mai longeviv conducător al României (și cel mai bun, zic eu), și-a încheiat domnia, când Klaus Iohannis, un om născut în Sibiu și care a dovedit că poate face diferența aducând deja un aport la dezvoltarea României candidează la președinție, conaționalii mei, români din România, spun că e rușine să îl votăm președinte, fiindca are origine germană.

Când eram mic, credeam că e din cauza vârstei, însă acum sunt convins că e din lipsa educației.