De ce nu vreau sa scriu despre campanie

Aşa mi-am propus, în această campanie să nu abordez subiecte politice şi să mă ocup de aiurelile mele literare care îmi par şi ele superflue, acum.

Nu am ajuns chiar la dezgustul general manifestat de prieteni, cunoştinţe, colegi însoţit de o doză serioasă de scepticism. Dacă în Partidul Social Democrat mai există oameni de calitatea lor şi sunt convinsă că există, nu e totul pierdut.

Cu toate acestea, nu pot să scriu despre această campanie pentru că mi-e o imensă ruşine. Mi-e ruşine pentru urâţenia, lipsa de inspiraţie şi autismul afişelor şi mesajelor candidaţilor. Mi-e ruşine pentru că sunt atât de lipsiţi de fler, atât de lipsiţi de bun simţ, încât ne tratează pe toţi de parcă am fi reduşi mintal.

La Reşiţa, campania pentru alegeri locale îmbracă forme de-a dreptul rocamboleşti. S-a mers pe principiul “non combatului”. Campania e ternă, insipidă, inodoră. Parcă e făcută anume ca unii să piardă.

Aşa au negociat, să piardă ei, ca partid, să câştige unu, doi. Aşa li s-a promis, dar nu se vor alege cu nimic, cu atât mai puţin se vor alege cu ceva cetăţenii.