Clubul Roman de Presa ar trebui desfiintat

Asa cred eu. Cat am fost jurnalist nu m-am simtit in nici un fel reprezentata de aceasta organizatie. As vrea sa imi spuna cineva cui foloseste acest Club Roman de Presa? Intotdeauna a fost o organizatie a celor putini, conducatorii, care stabilea o relatie de negociere cu “puterea” sau cu cei de la “putere”, mai corect spus. Toti cei care s-au perindat pe la Palatul Victoria sau pe la Palatul Cotroceni se dadeau de ceasul mortii sa aibe macar o data pe an o intalnire cu Clubul Roman de Presa. Si la ce le-a folosit? Dar jurnalistilor care merg zi de zi pe teren si fac presa cu adevarat cu ce le-a folosit?

Am pornit sa scriu acest post de la intrebarea unuia din comentatorii de pe acest blog. Ma intreba ce parere am despre prestatia celor de Realitatea tv, Mihai Tatulici si Robert Turcescu. Ce as putea sa comentez? La ce s-a ajuns? Am spus in mai multe randuri ca nu m-as mai intoarce in presa de acum. Asta este unul din motive. Daca imi aduc bine aminte chiar Traian Basescu a fost implicat intr-un scandal asemenator. Cand a povestit presei ca a fost amenintat de Sorin Rosca Stanescu intr-o convorbire telefonica. Dar el nu a putut face proba audio a acelei convorbiri. Oricum, nu asta era ideea.

Ceea ce vroiam sa spun este ca traim intr-un circ generalizat. Unii se fac ca “fac” presa, altii se fac ca “reprezinta” presa si altii o conduc. Despre ce vorbim aici? Trustul Realitatea media s-a retras din Clubul Roman de Presa. Asa si? Pe cine intereseaza? Nu este decat o lupta intre oameni si in presa, ca si in politica. Turcescu il ataca pe Cristian Tudor Popescu, Tatulici e si el in peisaj. Cristian Tudor Popescu reactioneaza. La ce ii ajuta pe oamenii din lumea reala aceste dispute? Si ma uit cum vin unii si dau lectii la televizor si se considera modele, vedete sau cum vreti sa le spuneti…Pe mine nu ma mai mira nimic, atata timp cat oamenii din interiorul aceluiasi trust se lupta intre ei. Cred ca timpul unora pur si simplu a trecut. Se mai intampla…Asa cum si timpul Clubului Roman de Presa a trecut!