Carol, regele ”priapic”

Am o nevoie imperioasă de ea, clipă după clipă. Îmi este indispensabilă. E carne din carnea mea. Femeia asta îmi aduce o bucurie infinită.

Aceste declarații incandescente nu sunt extrase din jurnalul vreunui adolescent, ars de patima arzătoare – și, de regulă – pasageră – a primei iubiri. Frazele sunt desprinse din jurnalul unui bărbat ajuns la vârsta senectuții și ”parafează” o iubire ce împlinise trei decenii de pasiune neostoită, ce a sfidat superb timpul, dar a fost și cauza unor succesive renunțări la tron și preluări ale prerogativelor regale.

Autorul acestor superbe declarații de statornicie în sentiment este fostul rege al României, Carol al II-lea, iar subiectul marii sale iubiri este Elena ”Magda” Lupescu, născută în 1899, la Iași, în familia unui farmacist evreu, pe nume Wolf (Lupu). Elena s-a născut catolică – în religia mamei ei, iar poziția sa publică față de originea sa israelită a fost fluctuantă și contradictorie de-a lungul întregii sale vieți. Dovadă pentru noi că diplomația și istețimea specifică neamului ei după tată au fost calitățile ei fundamentale, ce au depășit farmecul ei personal, potențându-l și împlinindu-l. În sprijinul ideii că, fundamental, politica și prostituția sunt ”științe surori”, aduc doar două argumente ce relevă ambiguitatea acestei femei deștepte și cu o extraordinară putere de adecvare la conjunctură: în 1961, la 8 ani de la moartea, în exilul auto-impus, lui Carol, aflată în vizită în Israel, Elena declară – paradoxal și neproductiv – unui ziar local de limba română că ea nu ar fi evreică. Dar mai târziu, spre zenit (când acuzarea Holocaustului devenise o modă în Occident) își reclamă nu doar ascendența evreiască, ci și o mulțime de fapte și implicări – neadevărate – în salvarea evreimii românești, persecutate de Garda de Fier.

Carol era bărbatul care se îndrăgostea total și fulgerător. La fel se petrecuse și povestea primei lui căsătorii, cu Zizi Lambrino, o femeie simplă, căsătorie oficiată la Odesa, după ce principele evadase din armată, pentru a-și urma pornirea inimii. Căsătoria aceasta a fost anulată la insistențele familiei, iar Carol, obligat să se căsătorească cu Elena a Greciei – mama viitorului ”rege-copil” Mihai, născut în 1921, dintr-un mariaj nefericit, mereu tensionat și frustrant pentru ambele părți. Prin 1924-1925, Carol și ”Duduia”, cum o alinta el pe Elena Lupescu, erau în apogeul ”lunii de miere”, iar gurile rele, lăudând indirect abilitatea ieșită din comun a amantei, remarcă eforturile Elenei de a-l trage de partea ei până și pe copilul nevinovat care era, atunci, Mihai.

Cum s-au întâlnit cei doi amanți ce aveau să-și dedice – dincolo de reguli, de obligații, de scandaluri – viața unui altuia? Aici există mai multe versiuni: Carol o ”agățase” pur și simplu pe stradă, după ce ieșise de la o petrecere; o cunoscuse la o cursă de automobile, ori în casa unor prieteni; femeia îi fusese ”plasată” – aceasta este și varianta cea mai credibilă – de fidelul amic de chefuri și orgii al lui Carol, Tudor Posmantir, șeful ”Regiei Cinematografice” a vremii. Posmantir era regizorul și operatorul jurnalelor oficiale ale lui Carol, dar afacerea lui proprie era realizarea de albume foto sexi și plasarea domnișoarelor în cercurile protipendalei bucureștene. Oricare ar fi adevărul, Carol și Elena s-au potrivit și plăcut din prima clipă. Un biograf avizat al ”regelui playboy”, Paul Quinlan, scrie despre ”Magda” că era tipul de femeie îndrăzneață, total dezinhibată, plină de încredere în sine, dominatoare și… profitoare!

Cert este că ”nesăbuitul” Carol a făcut ”un coup de foudre” pentru femeia cu ochii verzi și părul roșu, cu pielea albă ca laptele. Elena avea trupul cam plinuț, avea forme plăcute și își mișca șoldurile într-un mod ce îi scotea din minți pe toți bărbații. Elena a fost considerată de Elisabeta Abott, în a sa ”A history of  Mistresses”, drept cea mai puternică amantă a secolului XX. S-au făcut multe speculații asupra secretului acestei relații directe, fatale și foarte longevive. S-a insistat, îndeosebi, că doar ”Lupeasca” putea ostoi și provoca, pe rând, anormalul apetit sexual al bărbatului bolnav de priapism. Cât adevăr istoric, dar și medical, pot conține asemenea aprecieri, nu vom știi niciodată.

S-a vorbit mult că secretul Elenei consta în ceea că era unica femeie capabilă să-l satisfacă pe bărbatul suferind de priapism, o boală foarte rară, obsedantă, posedantă chiar. Ea constă într-o stare de erecție prelungită în mod anormal, extrem de dureroasă, cu un puruit insuportabil, care dispare odată cu contactul sexual. Se spune că atunci când ”Lupeasca” nu era în București sau era indispusă, Carol ieșea noaptea pe străzi și acosta prostituate. Doctorul Șerban Milcoveanu, elev al celebrului neurolog Gh. Marinescu, își amintește că în 1936 a fost invitat la București un consacrat specialist endocrinolog, profesorul Tende de la Roma, în speranța găsirii unei soluții pentru vindecarea bărbatului a cărui boală sugera numele unui personaj mitologic, Priap. Mai târziu, în 1937, în Capitală apăruse alt caz asemănător. Bolnavul respectiv urma să fie operat la Spitalul ”Filantropia” de doi eminenți chirurgi ai vremii, sub supravegherea profesorului Danielopolu, cel mai competent specialist european în afecțiunile sistemului nervos vegetativ. Varianta propusă consta în efectuarea unei intervenții care să separe nervii din zona lombară a șirei spinării de organele genitale. Autotul citat echivalează priapismul cu o ”epilepsie lombară” ce generează obsesie sexuală, cu repercusiuni în comportament, acte și decizii. Carol al II-lea a murit însă de altă boală: de ciroză hepatică de origine alcoolică. Deoarece căuta să-și atenueze pornirile prin alcool devenise un alcoolic cronic.

De priapism – scrie S. Molodoveanu – nu s-a vindecat niciodată, cum nu te poți vindeca nici de epilepsie.Cât despre colegul de suferință al lui Carol, acesta a murit pe masa de operație de la ”Filantropia”, astfel că problema internării și operării lui Carol a căzut…

Consistența teoriei – generată, desigur și de bârfa dâmbovițeană, mereu foarte activă – de explica trăinicia legăturii regelui bolnav cu Elena Lupescu are și explicații pur medicale: Lucrurile sunt mai complicate – scrie Arina Avram – deoarece priapismul nu e o afecțiune sexuală, ci una a sângelui. Boala are trei faze, ultima – faza cronică – ducând la impotență. După mărturisirile politicianului Constantin Argetoianu, care era și medic, în anii 1933-1934, Carol al II-lea ajunsese în această fază. Era o boală cumplită pentru care-n acea vreme nu exista tratament. De aceea, relația Elenei cu Carol era foarte puțin de natură sexuală, fiind vorba în primul rând de o apropiere sufletească. Elena îi înțelegea boala și știa să-l abordeze. Controlul femeii asupra bărbatului se făcea pe linie psihologică, nu sexuală. De altfel, se știe că Elena se culca din când în când cu alți bărbați, dar interesul ei pentru aceștia era pur erotic și temporar. De Carol o lega, în afara interesului ei pecuniar, o dragoste profundă și vibrantă. Un sentiment profund împărtășit și de bărbat, care, se spune, a sărit odată chiar de la balconul vilei sale din Sinaia pentru a-și întâlni iubita, după ce nefericita sa soție, Elena, îl încuiase în casă, sperând a-l împiedica s-o regăsească pe cea care o numea o evreicuță roșcată și atrăgătoare, cu o reputație scandaloasă.

În 1925, la întoarcerea sa din Anglia, Carol s-a întâlnit la Paris cu iubita sa. Pentru derutarea presei s-au înregistrat în camere de hotel separate. Agasați de cei pe care azi îi numim ”paparazzi”, cei doi amanți au fugit cu mașina în Italia. Din Veneția, Carol îi comunică mamei sale scriindu-i: Sunt tânăr. Nu mi-a fost niciodată teamă să muncesc, așa că voi reuși să-mi fac o viață proprie.

Carola și iubita lui ”Duduie” s-au stabilit apoi în Franța, la Neuilly. Bărbatul s-a cufundat în pasiunile sale: Elena, mașinile, jocul de cărți, muzică, timbre. Elena se dedicase îngrijirilor cosmetice, făcea dragoste și se îngrijea cu delicatețe ca acesta să nu își petreacă prea mult timp în compania altor femei.

Odată însă cu urcarea la tron a fiului său de doar șase ani, Mihai – cel care, zic bârfitorii, avea să fie roșcat, peste doar câțiva ani, văzându-și tatăl alergând gol pe coridorul palatului în timp ce (conform scenariului pus în scenă de cei doi amanți) Elena îl urmărea cu un pistol în mână și îmbrăcată numai cu un neglijeu străveziu – fericitul echilibru din viața lui Carol s-a destrămat.

A început să regrete și să conteste o decizie pe care o anunțase ca definitivă și să lanseze zvonul că, de fapt, ar fi fost obligat să abdice. Într-o Românie foarte instabilă politic, liderii opoziției au netezit calea reîntoarcerii lui Carol. Chiar și soția sa, Elena, a afirmat că ar fi fost cea mai fericită persoană din lume în cazul în care soțul ei ar urca pe tron. Hotărârea lui carol de a reveni în țară la familie au adus-o la disperare pe ”Duduie”. Slăbise opt kilograme și acuza migrene cumplite. Se jura că va intra la mănăstire, amenința că se sinucide… Dacă m-ai iubi, nu ai face asta. Fii cuminte. Nu mă înșela! îi scria ea lui Carol, îngrozită de ideea recăsătoriei acestuia cu ”cealaltă” Elena. După doar două luni chinuitoare, ”Lupeasca” se va întoarce la București, legătura de dragoste izbucnind cu și mai multă pasiune. La început, Carol o ținuse la hotel, apoi chiar la palat, pentru ca în 1932 să îi cumpere o casă pe Bulevardul Vulpache, în cea mai selectă zonă a Capitalei.