Alte perspective asupra istoriei

Istoria pe care o învăţăm la şcoală nu reflectă întotdeauna realitatea. Ani de zile am trăit cu ideea că nazismul a fost cel mai oribil lucru care s-a întâmplat omenirii în vremuri moderne. Nu am abandonat nici acum această idee. Dar, înainte de nazism, înainte de Al Doilea Război Mondial, sovieticii deja comiteau crime în masă. Probabil că Hitler a fost cel mai înrăit observator al URSS.

Holodomor, de exemplu, a fost unul dintre cele mai îngrozitoare episoade din istorie, unii comparându-l chiar cu Holocaustul. Holodomor/ Foametea din Ucraina a fost rezultatul introducerii politicii de colectivizare, prin apariţia fermelor colective şi de stat. Efectul pe care l-a avut colectivizarea rămâne adânc întipărit în memoria Ucrainei. În iarna anilor 1932-1933, URSS (în frunte cu Molotov) a înfometat forţat populaţia ucraineană (îndeosebi în zonele rurale) până la moarte. În jur de 7.000.000 de ucrainieni (bărbaţi, femei şi copii) şi-au pierdut viaţa în numai câteva luni de zile, răpuşi de foame şi de boli. În cazul în care încercau să fure grâu sau animale, erau împuşcaţi pe loc. Mai mult, se pare că foametea i-a împins şi spre acte de canibalism (copiii erau principalele ţinte). Oamenii erau arşi şi îngropaţi (chiar şi de vii) în gropi comune. Holodomorul nu este recunoscut oficial nici în ziua de azi. Ş-apoi cred că a fost, cel puţin, fascinant pentru Hitler să urmărească cum atâţia oameni sunt efectiv raşi de faţa pământului, într-un timp atât de scurt.

Un alt episod controversat este masacrul din pădurea de la Katyn, din anul 1940, când poliţia politică NKVD a asasinat în jur de 22.000 de polonezi (studenţi, ofiţeri de armată, avocaţi, proprietari de fabrică, preoţi, evrei ş.a.m.d.). Victimele aveau parte de o moarte brutală, prin împuşcare în gât, după care erau aruncate în gropi comune în pădurea de la Katyn. Peste trei ani, în 1943, gropile comune sunt descoperite de către nazişti şi arătate întregii lumi. Evident, URSS se absolvă de orice vină, arată cu degetul spre nazişti şi demarează o amplă campanie de muşamalizare a faptelor. Chiar şi după finalizarea celui de-Al Doilea Război Mondial, ruşii continuă să cenzureze Katyn-ul în Polonia. Abia prin anul 1990, Gorbaciov confirmă că NKVD-ul şi Stalin au fost responsabili de masacrul de la Katyn, refuzând însă să îl clasifice drept crimă de război sau genocid. La data de 26 noiembrie 2010, Duma de stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) a adoptat o declarație prin care Rusia recunoaștea masacrarea a mii de ofițeri polonezi, în 1940, la Katyn, o “crimă” ordonată de Iosif Stalin.